What do you think?
Rate this book
230 pages, Hardcover
Published August 19, 2014
"De câteva zile, aveam sentimentul ciudat că ceva rău avea să se întâmple. Într-o seară mă pomenisem gândindu-mă la moarte. «Cum o fi să fii mort cu adevărat?» mă întrebam. Eram singură în cameră șî m-am întors cu fața spre Mecca, să-l întreb pe Dumnezeu. «Ce se întâmplă când mori?» l-am întrebat. «Oare ce simți?»
Dacă muream, aș fi vrut să le pot spune oamenilor cum e. «Malala, prostuțo», mi-am spus, «ai fi moartă și n-ai putea să spui nimănui nimic»." (p.10-11)
"Părea nedrept și inconfortabil să trăiești în spatele unor bucăți de material. Încă de când eram foarte mică, le-am spus părinților că n-aveam să-mi acopăr fața indiferent de ce făceau celelalte fete. Chipul meu era identitatea mea. Mama, care chiar e devotată și ține la tradiție, a fost șocată. Rudele noastre considerau că sunt foarte îndrăzneață. (Unii spuneau că-s obraznică.) Dar tata zicea că pot să fac ce vreau.
- Malala o să trăiască liberă ca pasărea cerului, le spunea el tuturor." (p.21)
"Până atunci, crezusem că un creion fermecat poate schimba lumea. Acum știam însă că eu eram cea care trebuia să facă ceva. Nu știam ce. Dar i-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea puterea și curajul să fac lumea mai bună. Mi-am semnat scrisoarea, am făcut-o sul și-am legat-o de o bucată de lemn, i-am pus o păpădie deasupra și i-am dat drumul pe un pârâu care se varsă în râul Swat. Dumnezeu avea s-o găsească acolo, cu siguranță." (p.29)
"Terorismul e frica ce cuprinde totul în jur. E atunci când te duci să te culci fără să știi ce alte orori te mai așteaptă a doua zi. E atunci când te muți cu toată familia în cea mai centrală cameră a casei, pentru că ați decis că aceea e cea mai sigură. E atunci când mergi pe stradă, fără să știi în cine să ai încredere. Terorismul e frica de a-ți vedea tatăl ieșind dimineața pe ușă, neștiind dacă se va mai întoarce seara." (p.63)
If you tell yourself, “Malala, you can never go home because you are the target of the Taliban,” you just keep suffering.I have considered reading I am Malala since shortly after it came out – but didn't and for no good reason. I read it now because a friend is using it in class in the fall and I try to read many things from her reading lists. She is using the Young Readers edition, describing its language as "poetic," as can be seen in the quotes here – its use of repetition and attention to rhythm and cadence. I had expected this book to be pedantic and heavy-handed, but it wasn't. If I were reading this as a teen, I would be able to see myself in this book. One child, one teacher, one book and one pen can change the world. (p. 192).
I look at it this way. I can see! I can hear! I can talk! I can go to school and I can fight with my brothers! I am having a second chance at life. And I am living the life God wants for me. (p. 186)
“You cannot be out this late in Birmingham,” he said. “This city, at night it can be dangerous.”I am Malala is, apparently, an exercise in relativity.
My father and I looked at each other, then we explained to my mother what the boy had said. The poor boy was confused by our reaction. My father hugged him and thanked him. But we couldn’t quite explain. How could this quiet, orderly place be unsafe compared with what we had come from?